„`html
Copilași crescuți în sărăcie extremă, mușcați de șobolani. Cum a ajuns o mamă (19 ani) să renunțe la copii
O mamă foarte tânără, cu doi copii de vârste fragede, de 1 și 2 anișori, din comuna Botiz, județul Satu Mare, se află într-o situație disperată. Aceasta a solicitat ajutorul autorităților locale după ce a realizat că nu mai poate asigura condiții minime de trai pentru familia sa. Cazul scoate la iveală o realitate dură, caracterizată prin sărăcie extremă, o locuință improprie, lipsa sprijinului familial și absența tatălui din viața copiilor.
Conform documentelor obținute de PresaSM, mama a cerut, la sfârșitul lunii martie 2026, sprijin instituțional, incluzând luarea în considerare a unei măsuri de protecție pentru cei doi minori, motivând că nu dispune de resurse financiare suficiente pentru a-i crește. Reprezentanții serviciilor sociale au efectuat o evaluare la domiciliu, constatând că familia locuia într-un spațiu insalubru și extrem de slab dotat. În cameră nu existau paturi adecvate, iar mama era nevoită să doarmă împreună cu unul dintre copii într-un pat improvizat, realizat din materiale rudimentare. Celălalt copil dormea într-un cărucior.
Condițiile de trai erau precare, fără obiectele elementare de care ar avea nevoie orice familie: lenjerie de pat, plapumă, pernă sau mobilier de bază. Deși locuința dispunea de curent electric, apa era accesibilă doar în curte, iar încălzirea se realiza cu lemne. Specialiștii au apreciat aceste condiții drept un risc major pentru sănătatea și dezvoltarea celor doi copii, care la vârstele lor au o dependență totală de adulți.
Din punct de vedere financiar, familia trăia exclusiv din prestații sociale, fără alte venituri din muncă. Mama, care a absolvit doar opt clase, nu a avut niciodată un loc de muncă și nu deținea o calificare profesională. Veniturile lunare au fost, până în februarie 2026, de aproximativ 1.438 de lei, dar din martie 2026 au scăzut la circa 1.011 lei, o sumă insuficientă chiar și pentru cheltuielile strict necesare, precum hrană, produse de igienă sau medicamente.
Informațiile din PresaSM subliniază că tatăl copiilor este plecat în străinătate de aproximativ doi ani și nu contribuie financiar la creșterea acestora. Nici familia extinsă nu oferă un sprijin stabil, tatăl tinerei fiind decedat, iar mama acesteia locuind în altă localitate, în contexte familiale complicate. Relațiile cu rudele partnerului s-au deteriorat, iar întoarcerea acasă a tinerii a lăsat-o fără bunurile necesare, care fuseseră luate de membru ai familiei.
Situația a fost complicată de faptul că, în timpul evaluării, unul dintre copii a raportat mâncărimi ale pielii. Medicul de familie chemat la domiciliu a observat urme de mușcături pe corpul acestuia, ceea ce a dus la solicitarea intervenției ambulanței. Mama și copiii au fost internați în secția de pediatrie pentru monitorizare medicală, iar în această perioadă, tânăra a semnat o declarație inițială prin care își exprima consimțământul pentru instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copii.
Ulterior, după externare, mama a renunțat la această opțiune, dorind să crească copiii acasă, însă cazul a fost raportat autorităților competente în protecția copilului. După mediatizarea situației în comunitate și intervenția serviciilor sociale, s-au mobilizat mai multe structuri locale. Familia a primit ajutoare materiale care au inclus canapea, masă, scaune, covor, alimente, haine, pătuț și jucării. De asemenea, au fost inițiate demersuri pentru a oferi ajutoare suplimentare, incluzând mobilier și electrocasnice.
Evaluarea socială efectuată a identificat mai mulți factori de risc major, precum: mediu locativ insalubru și impropriu, lipsa bunurilor necesare, venituri insuficiente, absența tatălui, rețea familială de suport redusă și nivel educațional scăzut al mamei. Cu toate acestea, raportul menționează și că mama a solicitat ajutor, a arătat disponibilitate de cooperare cu instituțiile și că comunitatea s-a mobilizat pentru sprijin.
Specialiștii subliniază că separarea copiilor de mamă ar trebui evitată, atâta timp cât autoritățile și comunitatea reușesc să stabilească rapid situația și să asigure condiții minime de trai. Totodată, menținerea copiilor în familie este strict condiționată de garantarea siguranței și a interesului superior al acestora. Cazul evidențiază că, în spatele unor dosare de protecție a copilului, nu se află întotdeauna indiferență parentală, ci o combinație devastatoare de sărăcie, lipsă de sprijin și excluziune socială. Astfel, intervenția rapidă a autorităților și solidaritatea comunității pot face diferența între destrămarea unei familii și șansa unei recuperări reale.
„`
