DSVSA avertizează: comerțul ilegal întârzie exporturile de ovine din Satu Mare

Written by: B Veronica

Crescătorii de ovine din Satu Mare, avertizați că mișcările clandestine de animale pot întârzia reluarea exporturilor

Crescătorii de ovine din județul Satu Mare sunt îndemnați de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) să respecte cu strictețe măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea bolilor care afectează efectivele de animale. Autoritățile sanitar-veterinare atrag atenția că nerespectarea regulilor și transporturile clandestine pun în pericol calendarul de ridicare a restricțiilor și șansele de reluare a exporturilor.

La nivel european a fost aprobat un Plan de Acțiune care prevede măsuri concrete pentru combaterea și prevenirea răspândirii bolilor, inclusiv o campanie de vaccinare a animalelor. Potrivit calendarului stabilit, campania de vaccinare ar urma să înceapă cel târziu la 1 octombrie 2026, imediat după primirea dozelor de vaccin de la Banca Europeană. În paralel, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) urgentează procedurile administrative pentru achiziționarea restului de doze necesare.

Vaccinarea va fi realizată în funcție de boală și conform prospectului produsului vaccinal. Pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), vaccinarea va fi efectuată exclusiv în județele Constanța și Tulcea, în zona de risc din Dobrogea. În cazul Variolei Ovine și Caprine (VOC), vaccinarea se va desfășura la nivelul întregii țări, inclusiv în județul Satu Mare.

DSVSA Satu Mare subliniază că eficiența planului și respectarea calendarului pentru ridicarea restricțiilor depind în mare măsură de respectarea măsurilor de către operatorii economici și crescătorii de animale.

„Singurul factor care poate periclita calendarul îl reprezintă mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal”, avertizează autoritățile sanitar-veterinare.

Crescătorii sunt, astfel, îndemnați să respecte regulile privind circulația animalelor și măsurile sanitar-veterinare, în condițiile în care orice încălcare a acestora poate afecta eforturile de control al bolilor și calendarul stabilit pentru revenirea la condiții normale de comerț și export.

Share This Article